Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cartel Alfa anunţă proteste de stradă: Guvernul doar minte şi trage de timp!

Sindicaliştii ies în stradă începând de săptămâna viitoare. Confederaţia "Cartel Alfa" anunţă că, din 29 septembrie, va picheta sediile Ministerului Muncii şi Guvernului, nemulţumită că Executivul nu a iniţiat modificarea Legii dialogului social, aşa cum a promis. Salariaţii nu mai sunt protejaţi din punct de vedere contractual, atrag atenţia liderii sindicali.

Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că "deoarece toate încercările de a construi au fost blocate, aceste acţiuni de protest se vor desfăşura sub sloganul «Dretul de a negocia nu se negociază! Ponta, respectă angajamentul şi modifică Legea dialogului social» Sperăm ca la aceste acţiuni să se solidarizeze şi alte organizaţii sindicale de unitate, federaţii sindicale sau confederaţii, care până la data desfăşurării acţiunilor să-şi realizeze deciziile interne".

Sindicaliştii confederaţiei "Cartel Alfa" vor picheta sediul Ministerului Muncii din 29 septembrie până în 17 octombrie.

În plus, «pe 7 octombrie, confederaţia sindicală pregăteşte un miting de amploare în Piaţa Victoriei, la care sunt aşteptaţi cel puţin 10.000 de oameni», spune la RFI vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu. «Semnalele de la autorităţi le aşteptăm de când s-a instalat noul Guvern. Domnii Ponta şi Antonescu au venit în faţa Palatului Parlamentului alături de noi. Au mers pe o moţiune de cenzură pentru a răsturna Guvernul Boc tocmai pe această legislaţie. De când Guvernul Ponta e la guvernare, nu ne-au dat nicio speranţă ca ar vrea să facă vreo modificare. Totul a fost tragere de timp, totul a fost minciună!».

Sindicaliştii solicită să se facă urgent patru schimbări în Legea dialogului social, respectiv modificarea reprezentativităţii şi a modului de aplicare universală a contractului colectiv de muncă, introducerea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, până la dezvoltarea contractelor colectiv de muncă sectoriale, dreptul la conflict de muncă şi protejarea minimală a reprezentanţilor sindicali, astfel încât să fie permis dialogul social, precum şi realizarea unor relaţii de muncă negociabile pentru salariaţi, "nu transformarea lor în sclavi moderni".

 
Vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, despre protestele de stradă