Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Semnal radio misterios, venit din spaţiu

Pentru prima dată, astronomii au fost martori în timp real ai unei emisii radio de scurtă durată, provenind dintr-o sursă necunoscută din spaţiul cosmic, informează dailymail.co.uk şi abc.net. Experţii se întrec în teorii, însă misterul persistă.

Cauza exactă a acestor emisii radio reprezintă o enigmă ştiinţifică. Cercetătorii iau în calcul evaporarea unor găuri negre sau contopirea unor stele neutronice, în timp ce unii "vânători de OZN-uri" avansează teoria unor "comunicaţii" ale extratereştrilor.

Această scurtă emisie de unde radio durează doar câteva milisecunde, iar primul astfel de semnal a fost descoperit în 2007, de astronomii care căutau informaţii despre obiecte cosmice în arhiva datelor înregistrate de radiotelescopul Parkes, din statul australian New South Wales.

Alte şase astfel de emisii radio de foarte scurtă durată, provenind aparent din afara Căii Lactee, au fost descoperite până în prezent cu ajutorul aceluiaşi radiotelescop, iar o a şaptea, cu ajutorul unei instalaţii similare din Puerto Rico.

"Suntem primii care au observat o astfel de emisie radio în timp real", declară Emily Petroff, doctorand la Swinburne University of Technology din Melbourne. "Aceste emisii au fost descoperite, în mare parte, în arhivele de date, la săptămâni sau luni ori chiar după mai mult de un deceniu după ce au avut loc", precizează ea.

Una dintre marile necunoscute alte acestor emisii radio este distanţa de la care provin. Caracteristicile semnalului radio indică faptul că sursa semnalului detectat în timp real este la o distanţă de până la 5,5 miliarde de ani lumină de Terra.

Asta înseamnă potrivit cercetătoarei Daniele Malesani, de la Universitatea din Copenhaga că fenomenul care a produs semnalul radio ar fi putut emite la fel de multă energie în câteva secunde câtă emite Soarele într-o zi.

Experţii spun că identificarea originii acestei emisii radio de scurtă durată este doar o chestiune de timp.