Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Scădere dramatică a nivelului lacului Baikal

Ecologiştii trag un semnal de alarmă: cel mai mare rezervor de apă dulce al planetei, lacul Baikal din Siberia, a ajuns la cel mai scăzut nivel al său din ultimii 60 de ani. Potrivit experţilor, cauzele sunt seceta şi drenajul excesiv, informează AFP.

Lacul Baikal conţine aproximativ 20% din totalul rezervelor de apă dulce ale planetei.

Nivelul actual a scăzut cu 40 de centimetri faţă de anul 2013. Dacă ar ajunge sub nivelul minim de 456 de metri faţă de nivelul mării, acest lucru ar avea efecte ireversibile asupra ecosistemului.

Vara trecută, nivelul lacului era deja redus şi toată lumea se aştepta la un an ploios, ceea ce nu s-a întâmplat însă, din contră, seceta reducând şi mai mult nivelul lacului, declară Arkadi Ivanov, responsabilul programului Baikal din cadrul Greenpeace.

"Eu cred că trebuie să aşteptăm, să lăsăm să treacă un an sau doi, timp în care să adunăm toate informaţiile şi de-abia atunci vom putea spune dacă este un fenomen natural sau nu. Deocamdată, e dificil de zis", spune cercetătorul rus, Andrei Zhdanov.

Autorităţile au intrat în stare de alertă, pentru a supraveghea aprovizionarea cu apă a comunităţilor învecinate, care riscă să fie afectate de o penurie de apă.

Organizaţiile pentru protejarea mediului acuză industria locală pentru crearea acestei situaţii, în special societatea hidroelectrică Irkutskenergo, care a instalat o hidrocentrală pe râul Angara, care se varsă în Baikal, abuzând astfel de resursele lacului.

"În fiecare an, industria locală a redus nivelul lacului, pentru producerea de electricitate", spune Alexandr Kolotov, coordonator rus pentru ONG-ul Râuri fără Frontiere, un grup ce reuneşte asociaţii ecologiste ruse, chineze, mongole şi americane.

Aflat în sudul Siberiei, lacul Baikal este cel mai adânc lac din lume şi habitatul a peste 1.700 de specii de plante şi animale. Peste două treimi dintre ele nu se regăsesc nicăieri pe glob. Lacul Baikal a fost declarat în 1996 sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.