Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"Iubitul invizibil", aplicaţie inedită pentru smartphone

"Invisible Boyfriend" / "Invisible Girlfriend" este o nouă aplicaţie pentru telefoanele inteligente, care permite utilizatorilor celibatari să "inventeze" un partener de viaţă virtual. Scopul este de a-i ajuta pe utilizatori să facă faţă mai uşor presiunii la care sunt supuşi în societate.

Criticii aplicaţiei vor spune că e ceva de-a dreptul jalnic. Nu de alta, dar utilizatorul îşi va inventa practic o iubită sau un iubit, după caz. Cam ca un copil cu un prieten imaginar...

"Această persoană nu există în realitate. Totuşi, el sau ea ar putea fi bărbatul, respectiv femeia vieţii voastre, sufletul pereche la care aţi visat dintotdeauna, fără să îndrăzniţi să credeţi cu adevărat că veţi întâlni vreodată acea persoană. Un student frumos şi brunet de 25 de ani, amuzant şi curajos, o avocată mai matură, dulce şi timidă, un actor zburdalnic şi sarcastic. Graţie aplicaţiei Invisible Boyfriend/Invisible Girlfriend, aveţi posibilitatea de a vă inventa iubitul/iubita perfect(ă)", se arată în debutul acestui articol apărut pe site-ul publicaţiei Le Point.

Aproape că nu există nici o limită în alegerea prenumelui, vârstei, personalităţii, pasiunilor şi chiar a aspectului fizic. Astfel, dacă v-aţi dori un iubit imaginar cu figura lui Leonardo DiCaprio, trupul lui Gerard Butler şi manierele lui George Clooney, aveţi cale liberă...

Aplicaţia le permite utilizatorilor chiar să includă în profilul acestui partener virtual circumstanţele în care a avut loc "întâlnirea" cu fiinţa iubită: într-un bar sau avion, la o petrecere sau în timpul unei vacanţe.

Contra sumei de 25 de dolari pe lună, utilizatorii pot crea un partener de viaţă fictiv, care culmea, îi va trimite SMS-uri, scrisori şi chiar mesaje vocale lăsate pe robotul telefonului fix.

La celălalt capăt al firului se află un angajat al companiei care a creat aplicaţia şi care acceptă să joace la telefon rolul partenerului de viaţă fictiv.

Utilizatorii acestei aplicaţii se împart în trei categorii: cei care vor să credibilizeze o minciună pe care au spus-o deja, alţii care caută pur şi simplu pe cineva cu care să discute şi cei care se folosesc de aplicaţie ca să se antreneze în tentativa ulterioară de a cuceri o persoană.

O jurnalistă de la revista Time a testat aplicaţia, dar a descoperit foarte repede limitele ei. Ziarista a deplâns "imposibilitatea de a întreţine conversaţii serioase".

Lansată la sfârşitul lunii ianuarie, aplicaţia "iubitului virtual" a fost deja descărcată de peste 50 de mii de persoane, cele mai multe femei.