Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Homar preistoric uriaş, cu înfăţişare extraterestră, descoperit în Maroc

homar_preistoric_urias_cu_infatisare_extraterestra_descoperit_in_maroc.jpg

Aegirocassis benmoule (Foto: Reuters/Marianne Collins, ArtofFact)

Oamenii de ştiinţă au descoperit în sud-estul Marocului fosila perfect conservată a unui artropod gigantic. Creatura, rudă cu homarul de astăzi, a trăit acum 480 de milioane de ani. În ciuda dimensiunii sale, era un uriaş blând, care mânca numai plancton.

La vremea lui, era cel mai mare animal de pe Planetă (2,1 metri), fiind cel puţin de două ori mai mare decât orice altă creatură, potrivit paleontologului de la Universitatea Yale, Peter Van Roy, care a coordonat studiul publicat în revista Nature.

Familia artropodelor include între altele crabii, scorpionii şi păianjenii. Creatura descoperită în Maroc a fost botezată Aegirocassis benmoule.

"Ţinând cont de dimensiunile şi de înfăţişarea sa extraterestră, presupun că cei mai mulţi oameni ar fi înspăimântaţi dacă ar întâlni o asemenea creatură în timp ce înoată. Totuşi, aici nu vorbim de un prădător activ, ci mai degrabă de un tip foarte paşnic", explică Van Roy.

Aegirocassis benmoule avea un cap sub forma unei torpile, un corp alungit cu 11 segmente şi două seturi de aripioare - unul ajuta animalul să înoate, altul stabiliza creatura în apă şi o ajuta să cotească stânga-dreapta la viteze mai mari. Două anexe situate în dreptul gurii aveau ca scop filtrarea hranei.