Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


O gaură neagră gigantică, descoperită de astronomi

O gaură neagră uriaşă a fost descoperită în centrul unei galaxii pitice ultra-compacte. Anunţul a fost făcut de o echipă internaţională de astronomi, care a publicat un studiu în revista Nature.

Gaura neagră are o masă de 21 de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Prin comparaţie, gaura neagră super-masivă din galaxia noastră, Calea Lactee, are o masă de cinci ori mai mică, fiind de patru milioane de ori mai mare decât masa Soarelui.

Noua descoperire îi face pe oamenii de ştiinţă să creadă că multe alte galaxii pitice ultra-compacte pot conţine la rândul lor găuri negre uriaşe, iar astfel de structuri cosmice ar putea fi întâlnite mult mai frecvent decât se credea anterior.

Găuri negre gigantice au fost deja descoperite şi în alte galaxii pitice. Totuşi, aceasta "se evidenţiază în mod categoric, întrucât este foarte compactă, iar gaura ei neagră este foarte masivă", explică Amy Reines, profesor la Universitatea Michigan din Statele Unite, într-un editorial publicat în revista Nature.

Astronomii avansează deja un scenariu care să explice această descoperire uimitoare. Ei cred că galaxia pitică respectivă, situată în constelaţia Fecioarei, la o distanţă de aproximativ 54 de milioane de ani-lumină de Terra, ar fi putut fi o galaxie mult mai mare, "cu peste zece miliarde de stele" şi ar fi putut avea o gaură neagră proporţional de mare. Galaxia ar fi fost însă "jefuită" de toate stelele de la marginea ei de o galaxie apropiată, mult mai mare.

Experţii estimează că acest "jaf" a avut loc probabil în urmă cu zece miliarde de ani.

1077