
Ştiinţă
Nobelul pentru medicină pe 2014, câştigat de trei cercetători din SUA şi Norvegia
John O'Keefe (Statele Unite), May-Britt Moser (Norvegia) şi Edvard Moser (Norvegia) au primit premiul Nobel pentru medicină pe 2014, pentru "cercetări asupra celulelor care constituie un sistem de poziţionare în creier", potrivit comunicatului de pe site-ul nobelprize.org.
În 2013, premiul Nobel pentru medicină a revenit cercetătorilor James E. Rothman (Statele Unite), Randy W. Schekman (Statele Unite) şi Thomas C. Südhof (Germania), pentru descoperiri în domeniul sistemului ce reglează traficul intracelular.
Sezonul Nobel continuă marţi cu premiul pentru fizică. Miercuri va fi decernat premiul Nobel pentru chimie, iar cel pentru literatură va fi atribuit joi. Câştigătorul premiului Nobel pentru pace va fi anunţat vineri. Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 13 octombrie.
Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de opt milioane de coroane suedeze (circa 880 de mii de euro).