Laureatul Nobelului pentru chimie, Stefan Hell, la RFI: La liceul din Timişoara am avut un profesor de fizică fantastic

Stefan W. Hell: Este desigur o recunoaştere extraordinară a muncii noastre care a durat mulţi-mulţi ani şi care e răsplătită acum. Este fără îndoială cel mai prestigios premiu de ştiinţă de pe planetă. E un lucru aproape incredibil şi sunt foarte fericit că s-a întâmplat.

Rep.: Care a fost prima reacţie când aţi auzit că aţi câştigat?

S.H.: Am crezut că poate e o farsă, pentru că unii oameni fac astfel de farse, am auzit de cazuri de acest gen. Dar am recunoscut vocea persoanei care m-a sunat, un membru al Comitetului Nobel, care m-a asigurat că e o treabă serioasă, dându-mi alte indicii. După care altcineva mi-a spus să rămân la telefon, pentru că ar urma să dau un interviu imediat şi atunci am realizat că e adevărat. Mi-au cerut să fiu discret şi să nu spun nimănui timp de 30 de minute, până este făcut anunţul oficial.

Rep.: Explicaţi-ne puţin realizarea pentru care aţi fost premiat.

S.H.: E vorba de microscopia cu fluorescenţă. Acesta este singurul mod în care te poţi uita la obiecte transparente, cum e o celulă vie, fără să o alterezi. Să te uiţi la celulă şi să vezi cum moleculele, proteinele interacţionează unele cu altele, în timp ce păstrezi celula vie şi "fericită". Totuşi, microscopia cu fluorescenţă nu-ţi permite să vezi detalii fine la nivel molecular. Eu am aflat că există o modalitate de a face asta, de a sparge o barieră şi de a face microscopul cu fluorescenţă atât de precis, încât să poţi vedea detaliile la nivel molecular şi astfel să vezi lucruri ce erau ascunse până atunci. O să mă întrebaţi de ce e asta important. Este esenţial să înţelegem cum lucrează celula. Orice fiinţă este compusă din celule şi dacă înţelegi cum funcţionează o celulă, atunci vei înţelege şi ce nu merge când o celulă nu funcţionează, în cazul unei boli, infecţii, cancer şi aşa mai departe. Prin urmare, abilitatea de a vedea detaliile mărunte ale unei celule va ajuta omenirea să facă descoperiri în medicină şi să găsească în final noi terapii pentru a combate boala respectivă.

Rep.: Când credeţi că ar putea ajunge şi cercetarea din România la nivelul celei din Occident?

S.H.: Din start, trebuie spus că educaţia de bază este foarte bună. Deci totul trebuie să înceapă din şcoală. Când am mers la şcoală în România, în anii '70, am avut şansa să dau peste profesori foarte buni, care într-un fel mi-au insuflat interesul şi pasiunea pentru ştiinţă, m-au făcut curios, iar eu am luat treaba asta în serios, cred că asta e foarte important. Acesta este primul pas. Al doilea pas este desigur să ai o educaţie foarte bună la universitate, genul de educaţie care să ajute oamenii să fie la cel mai înalt nivel. În fine, oamenii de ştiinţă trebuie să aibă condiţii să facă descoperiri fundamentale. Se înţelege că în ţări vestice, precum Germania, Marea Britanie sau Statele Unite sunt condiţii mult mai bune în institutele de cercetare. Nu văd însă de ce nu ar fi posibil să fie puse pe picioare şi în România câteva institute de cercetare care să funcţioneze la nivelul cel mai înalt. Sunt mulţi oameni inteligenţi şi talentaţi în România, care pot face descoperiri fundamentale.

Rep.: Vă consideraţi din punct de vedere ştiinţific un produs al şcolii germane sau româneşti? Sau amândouă?

S.H.: Cred că amândouă sunt importante. E clar că educaţia mea timpurie a jucat un rol, fără nici un dubiu. Faptul că am avut profesori buni, chiar şi în şcoala primară m-a ajutat. Situaţia a continuat în liceul Nikolaus Lenau din Timişoara, unde apropo, am avut un profesor fantastic de fizică, iar când m-am mutat la un liceu din Germania, eram destul de avansat, eram chiar înaintea multora dintre colegii mei de clasă din Germania. Dar sigur, în Germania, am primit educaţia universitară. Acolo sunt institute de cercetare de clasă mondială, cum este institutul Max Planck şi aici poţi face cam tot ce-ţi propui, poţi deveni un cercetător de vârf, iar acest premiu Nobel nu face decât să sublinieze acest lucru.